elf

Mi-as fi dorit sa nu plec cu un gust amar, …mi-as fi dorit sa ma simt acasa…

Dar aerul a devenit de nerespirat …prea multa otrava, prea mult orgoliu…

Stau si ma intreb: de ce?

 

Imi inchipui un castel, o gradina si un

Intr-o dimineata, privind diin varful turnului de fildes in care dormise linistit (da , gradinarul uitase ca este gradinar) ochii lui au zarit un copac , un copac de a carui existenta nu stia nimic, pentru ca nu dorise sa stie…

Si ce copac! Cu frunze , si flori, si fructe la un loc..cu ramuri multe, indreptate spre soare…

Statea gradinarul si se intreba, uimit :cum rasarise, si mai ales cum crescuse?

Stia ca nu el plantase lastarul, stia ca nu el sapase pamantul, stia ca nu el udase radacinile…

Si totusi copacul crescuse, inalt si puternic…

…..

Continuarea povestii? Gradinarul , cuprins de un sentiment nu prea nobil ( dar sa incercam totusi sa ii gasim o scuza-probabil turnul de fildes cu a lui inaltime i-o fi furat orice urma de discernamant ) a luat un topor si a inceput sa loveasca copacul.

Vreti sa stiti cine a cazut ? Copacul sau gradinarul?

V-as spune dar nu cred ca are sens…

M-am saturat de povesti…

Mai bine ma duc sa mai beau O BERE

IN PUB!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 

si poate daca ne intalnim pe acolo, si tot nu ati ghicit finalul povestii o sa vi-l spun

 

 

 

 

 

 

 

 

sa beau o bere

Hai

oare vantul imi poarta soaptele?

catre nori? catre maine? catre ce?

imi vine sa cant, si nu o fac, stiu ca ar suna fals …

nu s-au inventat note pentru sunetele gandurilor mele

nici cuvinte nu am, atat de banale imi par simbolurie

voi picta un alfabet , voi visa un tril, imi voi imagina …

si atunci…

si atunci vor inflori caisii …va ninge cu petale peste mine

si atunci voi alerga desculta …va fi soare

si atunci…

si atunci mana mea se va intinde fara teama spre …

nu spre cine ci doar spre…

 

timid, fara graba dar vine:) sigur!

am simtit eu astazi miros de iarba cruda si ghiocei

si parca am auzit si rasete de copii, asa ca un clinchet…

si parca , si parca inmuguresc si copacii…

clar, imi scot sufletul la aerisit si astept primele raze de soare…

prin ochii unui copac …

e usor sa o privesti prin ochi de om..dar sa o privesti din trunchiul unui arbore …

sa iti mature frunzele sufletul, sa simti ramurile cum se apleaca, sa musti din linistea grea a radacinilor…

jocul este usor, tacerea este complicata….

cuvintele curg…gandurile fara vorbe cresc incet, incet …dureros de incet

simt ca inmuguresc…oare ce culoare vor avea florile?

un zambet ? de ce zambet?

unde e granita dintre realitate si teatru?

ce vad eu?

vad paienjenis de amintiri triste ce s-au ingramadit in ochii fortati sa para frumosi, vii, plini de viata…

cred ca pleoapele ascund lacrimi ce ar fi vrut sa cada…

….

dar ce stiu eu? milioane de oameni au vazut zambet, acolo unde eu nu vad decat regret…

monalisa nu poate sa planga…

monalisa trebuie sa creada…

monalisa trebuie sa zambeasca…

pentru ca noi sa ne intrebam…

 

eu si razele de soare, de mana pe poteca albastra…

o mie de pasari si-au facut cuib in inima mea….

eu si viata, fata in fata, intr-o eterna infruntare

un suras, o lacrima, un gand nerostit, o tresarire , un vers, noaptea care trece, ziua care vine….

cupe de  rubin in care ma voi varsa….cu zgomot si valuri….

cupe de argint, in care se vor rostogoli amintirile mele…

cupe de ceara in care sa imi ingrop somnul…

 

poate am avut indoieli, poate am stat sa ma intreb uneori..poate…

dar acum sunt sigura:) oamenii au varsta pe care o simt.

cum de sunt sigura? comparand…

ma compar acum pe mine cu un om pe care l-am intalnit zilele trecute..

ne despart cateva luni doar si totusi parea atat de batran, atat de batran…

parca toate umbrele lumii se adunasera in el, parea cocosat, indoit de timp, plictisit, …poate chiar trist…un om care a trait prea multe, a vazut prea multe, a impartit prea multe…

 

m-am uitat la el, prin el, spre el, incercand sa gasesc o explicatie…

cum este posibil? aceeasi varsta, atat de multe diferente

m-am uitat apoi  la mine, m-am uitat cu atentie crezand ca poate ma insel, ca poate anii au lasat urme si eu nu imi dau seama…

dar nu, nu e asa, nu anii care trec lasa urme ci doar ceea ce doresti sa culegi din

 ei..

daca simti ca in tine este mereu primavara, daca poti sa privesti cu zambet fiecare copac inflorit, daca poti sa faci piruete si sa chiui in mijlocul strazii, daca poti sa sari intr-un picior atunci cand ai chef sa sari intr-un picior, daca ti-e sete de viata si alergi in loc sa te tarasti spre urmatoarea clipa, atunci…atunci timpul este o simpla jucarie, nu mai conteaza un sfert de veac, o jumatate de veac, un veac, nu mai ai varsta

 

sunt fericita, fericita ca EU pot sa rad, sa dansez, sa fiu, sa ma bucur de tot ceea ce ma inconjoara, ca pot sa ma rasfat , sa cant, sa ma joc, ca totul dar absolut totul este  acum, la 29 de ani ca atunci cand aveam 18….

 

sa zbor , sa zbor, sa zbor

sa ajung mai repede, sa imi ninga in suflet, sa ma imbat cu inaltimi….

vreau sa ma joc cu brazii, cu timpul, cu visele…

ochii mi s-au umplut deja de departe…de dor…

parca totul canta…parca sunt din nou copil…

au cazut toate lanturile, au disparut toti norii….

si inima bate nebuna in asteptarea plecarii…

 

 

vineri plec spre munti , spre muntii mei tacuti si dragi…

numar zilele, orele, minutele…

mi-e dor de stanci , de brazi si de cantec

vis fara lanturi si inima mi se deschide a zambet

in ochi mi-au rasarit  stele , stele mari si multe si reci…

ganduri hai hui …suierul vantului peste creste…

ah, de-as putea comprima timpul….